PROFILUL COMUNITĂŢII – ORASUL PETRILA
-2007-
Amplasare 45°27′0″N, 23°25′12″E
Ţară România, Judeţ Hunedoara
Atestare documentară 1493
Populaţie 25.808, 2002
Populaţia totală: 25.808 de locuitori
Suprafaţă 308,68 km²
Numar gospodarii: 9869
Numar total camere: 19783
Densitatea populaţiei 83 loc./km²
Altitudine 675 m n.m.

I. DATE GENERALE

1.1. Scurt istoric
Localitatea Petrila, straveche asezare situata la 675 m altitudine pe malul Jiului transilvan, la intersectia paraului Jiet cu paraul Taia este atestata, in diferite documente, atat in anul 1499 cat si in anul 1493.

La vremea cand se inchegau primele formatiuni statale romanesti feudale voievodatul ce se intindea in Banat intre Mures si Dunare, ajuns la apogeu sub voievodul roman Glad (sec.IX-X), cuprindea in teritoriul sau si Valea Jiului. 

Mai tarziu, aceste pamanturi au facut parte din voievodatul lui Litovoi ce se intindea pe ambele versante ale Carpatilor Meridionali, din tinutul Gorjului si pana in tara Hategului. 

Cel mai important document scris despre Valea Jiului este un act de danie al regelui Vladislav I al Ungariei catre cneazul roman Mihail Cande, datand din anul 1493. Este scris in acest hrisov ca boierul Mihail Cande stapaneste mosiile aflate pe teritoriul de azi al Petrilei (Peterella), Maleia, langa Petrosani (Malee), Rotunda, langa Petrosani sau dupa unii autori Lonea (Ratond), Campul lui Neag (Nzakmezeu), Morisoara, in Vulcan (Marisowar), iar putin dupa aceea, in 1501, langa acestea se aminteste Kaprisowar (Caprisoara), in Vulcan, ca fiindu-i proprietati "ab antiquo". Chiar si mai inainte, in jurul anului 1493, regele Albert de Habsburg recunoscuse ca Valea Jiului este proprietatea lui Niculae Cande, tatal cneazului Mihail. 

In timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521), un hrisov traseaza granita (din varf in varf) pe cumpana apelor, scris in care apare mentionat un Cande ca nemes al Hategului care a pus piatra de hotar impreuna cu boierii olteni. In perioada evului mediu, Valea Jiului n-a avut o populatie prea numeroasa fiind lipsita de ogoare manoase si drumuri accesibile, astfel incat satele erau destul de rare. De abia in a doua jumatate a veacului trecut, odata cu descoperirea si exploatarea carbunelui aflat in cantitati uriase in subteran, Valea Jiului cunoaste o crestere demografica continua. O data cu intocmirea primului recensamant confesional in 1733 de catre Episcopul Micu Klein s-a consemnat existenta in localitatea Petrila a unui preot ortodox, Dumitru, a unui preot greco-catolic, Stefan si a unei biserici cu 48 familii de credinciosi, familii compuse in medie din 5 membri. 

Ulterior, in anul 1750, erau inregistrati 300 de locuitori si o biserica, iar in anul 1762 doi preoti uniti, 194 familii ortodoxe si 2 biserici ortodoxe. 

In cronicile vechi Petrila figureaza (in anul 1733) sub denumirea de "In Sij In Petrila" "Dzij Petrila". Dupa unii autori toponimul "Petrila" deriva din adjectivul latin "petrinus" ce se traduce prin "de piatra", in jur fiind multe toponime similare (Piatra Rosie, Pietrele, Petros). 

La Jiet, localitate apartinatoare a Petrilei s-au gasit urme ale exploatarii aurului aluvionar, de catre daci si romani la locul numit Hududeu, unde au fost descoperiti si dinari romani. Dar ceea ce este remarcabil si ilustrat de dictionarul limbii romane, editat de Academia Romana, "petrila" (substantiv comun), inseamna "drum pietros neasfaltat". 

Oamenii locului, pastori si crescatori de vite pe plaiurile bogate in pasuni, foloseau "piatra neagra care arde" la incalzit si la efectuarea schimburilor comerciale, straturile de huila fiind intalnite chiar la suprafata. 

Inceputurile exploatarii sistematice, cu mijloace rudimentare, a carbunelui din Valea Jiului se regasesc in anul 1840 cand fratii Hoffman si Carol Mederspach, proprietari austrieci de mine din Rusca Montana, atrasi de bogatele zacaminte carbonifere au pus bazele viitoarelor exploatari si intreprinderi miniere, continuand sa cumpere de la proprietari si tarani eliberati un numar mare de posesiuni miniere. 

Exploatarea zacamintelor carbonifere a continuat de-a lungul anilor, dezvoltand o zona mono industriala, activitatea economica preponderenta fiind aceea de exploatare si prelucrare a carbunelui. 

Dezvoltarea acestor activitati a avut ca urmare o crestere continua a numarului de locuitori din localitatea Petrila astfel incat daca in anul 1820 populatia era de 3.326 locuitori, in anul 1977 era de 25.207 locuitori, in prezent populatia a ajuns la 25.680 llocuitori.

1.2. ASezare geograficA

Orasul Petrila, la care se ajunge din DN 66, urmând Jiul de Est, este situat la 675 m altitudine, la confluenta Jiului de Est cu pârâul Taia si cu Jietul. Orasul este situat într-o luncă a Jiului de Est, fiind prima localitate pe acest râu. 
Teritoriul administrativ al orasului Petrila este mărginit la est de masivul Surianu, la nord de Vârful lui Pătru, la sud de masivul Parâng, iar la vest de teritoriul municipiului Petrosani.

Orasul Petrila are patru localitati componente: Tirici, Jiet, Răscoala si Cimpa, dintre acestea Cimpa si Jietul fiind foarte apropiate, doar semnele rutiere semnalând trecerea.Prin Valea Taia si Auselului se pot trece muntii în valea Sebesului sau în a Cibinului.

Accesul în orasul Petrila este asigurat în partea de vest de DN 66 Simeria – Petrosani care se intersectează cu DN 7A ce străbate orasul. 

Circulatia rutieră majoră în orasul Petrila se desfăsoară pe str. Republicii, stradă de categoria a-II-a, care străbate localitatea de la vest spre est, asigurând legătura cu localitătile Cimpa si Jiet si în continuare pe traseul DN 7 cu iesire spre judetul Vâlcea.

Reteaua de căi ferate dispune numai de căi ferate industriale. 

1.2. Relieful

Teritoriul orasului Petrila include versantii sud-vestici si M-tii Sureanu si cei nordici ai M-tilor Parang, distingandu-se astfel doua unitati morfostructurale: unitatea cristalino-mezozoica si unitatea de depresiune intramontata.

Relieful prezinta o inclinare spre Valea Jiului de Est, ca urmare a colmatarii depresiunii cu depuneri celuvio-preluviale spre rama muntoasa si a eroziunii spre albia minora. In relieful depresiunii se disting piemonturile si vaile cu terase si lunci. Pe teritoriul Petrilei, in zona depresionara, piemonturile ocupa cea mai mare suprafata la nord si sud de Petrila. In periferia piemontului nordic exista vatra Petrilei si Cimpa. Lunca Jiului de Est are aspect de bazinet, este partial inundabila in zona localitatilor Cimpa si Tirici.

Unitatea cristalino-mezozoica cuprinde doua subunitati geografice separate de unitatea de depresiune intramontana. Prima este situata in nord fiind delimitata de Depresiunea Jiului de Est in sus si de aliniamentul culmilor Poiana, Taia, Comarnicel, Sureanu si Salanele. Cea de-a doua subunitate apartine M-tilor Parang si se afla in partea de sud si de sud –est a localitatii. Ea este delimitata de Depresiunea Jiului de Est in nord si aliniamentul Parangul Mic, Carja, Gemanarea, Parangul Mare, Piatra Taiata, Cetu Ursului.

Caracteristica reliefului orasului Petrila este data de depresiunea intramontana a Jiului de Est, denivelata de terase si treapta piemontana si de rama montana cu asocierea de culmi rotunjite in diferite etape, vai adanci, abrupturi si relief glaciar.

1.4. Clima

Caracterul depresionar, favorizează acumularea şi stagnarea aerului rece, care determină frecvente inversiuni de temperatură chiar şi între unităţile de relief cu altitudini reduse. Vara, încălzirile sunt mai puternice datorită circulaţiei reduse, astfel că amplitudinile termice zilnice şi anuale diferă faţă de alte regiuni. Valorile medii anuale ale temperaturii aerului calculate pe o perioadă de 60 de ani , înregistrează valori de 6,80 C. Valorile medii lunare sunt cuprinse între – 4,50 C în luna ianuarie şi 16,70 C în luna iulie.

Elementele climatice indică caracteristicile unui climat umed şi rece.Cele mai multe zile senine se inregistreaza in intervalul august-septembrie, iar luna cea mai ploioasa este in luna iunie. Directia predominanta a vantului este cea sudica cu viteze medii ale curentilor de aer relativ mic.

1.5. SOLUL

Referindu-ne la stratigrafia acestui bazin, mentionam ca sedimentele care
formeaza sunt alcatuite dintr-un orizont bazal de conglomerate, calcare, nisipuri argiloase de culoare roscata, acoperite la randul lor de sisturi argiloase si gresii vargate. Grosimea acestui orizont este de aproximativ 100-125 m. Deasupra acestuia se afla un al doilea orizont, cu o grosime aproximativ 300 m, format din blocuri de gresie si strate de argila, intre acestea gasindu-se stratele de carbuni (mai ales in partea inferioara a orizontului). 

1.6. Elemente de biogeografie (flora şi fauna)

Flora localităţii este central-europeană, cu elemente arcto-alpine, în părţile înalte ale munţilor şi infiltraţii mediteraneene în locurile adăpostite şi cu condiţii 
ecologice potrivite, ca formaţiunile calcaroase.

În jurul localităţii predomină, pădurile de fag, care în unele locuri, vegetează cu alte specii lemnoase: bradul, molidul, pinul, lariţa, paltinul de munte, frasinul, carpenul, mesteacănul ce formează pâlcuri mai întinse în partea inferioară a pădurii de fag.

În făgete şi în zona colinară sunt întâlniţi numeroşi arbuşti: cununiţa, caprifoiul, alunul, socul roşu, păducelul şi diferite specii de mur. În zonele defrişate prin tăieri se instalează zmeurişul, iar în poiene şi liziera pădurii se găsesc zone întinse de merişor şi afin. Culmile inalte sunt acoperite de jneapan (Pinus montana).

Şi lumea plantelor inferioare au o bună reprezentare astfel: pe scoarţa fagilor întâlnim licheni de genurile Parnelia şi Lecanora, muşchii formează adevărate covoare, iar ferigile bordeiază pâraiele de munte. Ciupercile cum ar fi: bureţii de fag, pitoanca, iuţari, crăiţele, gălbiorii, ghebele şi altele îi determină pe orăşeni să părăsească oraşul în căutarea lor.

Specific pădurilor de munte sunt: cocoşul de munte, ierunca, găinuşa de munte, mierla gulerată, sturzul de piatră, ciocănitoarea neagră, corbul, cerbul, râsul, ursul brun, jderul de pădure. Au mai fost semnalate exemplare de bufniţă. Dintre răpitoarele de zi amintim gaia roşie şi specii de ulii de genul Accipiter. În afara speciilor amintite mai semnalăm prezenţa următoarelor specii: bursucul, lupul, vulpea, pisica sălbatică, dihorul, nevăstuica, mistreţul, veveriţa, şoarecele de pădure, iepurele, specii de lilieci şi ariciul.