No documents found CORP CONTROL COMERCIAL SI AUTORIZARE TRANSPORT LOCAL Compartiment corp control commercial si autorizare transport local are ca misiune o amplă activitate în ceea ce privește activitatea comercială și activitatea de transport în comun, prin efectuare de control commercial si eliberarea autorizatiilor de transport public pe raza teritorial administrativă a orașului Petrila -TELEFON INTERIOR 224 Corp Control Comercial si Autorizare Transport Local, este un instrument de urmărire a desfăşurării activităţilor comerciale si ale activitatilor de transport public local, conform prevederilor legale, în interesul comunităţii locale, în vederea respectării normelor de igienă publică, protecţia muncii, a celor de protecţie a consumatorului precum şi urmărirea efectuării plăţii corecte a taxelor şi impozitelor datorate de intreprinzători, depistarea şi sancţionarea activităţilor comerciale ilegale. Asigură realizarea tuturor măsurilor stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local, sau prin dispoziţii ale Primarului, în vederea coordonării, supravegherii şi autorizării actelor/faptelor de comerţ, de către persoanele juridice şi persoane fizice autorizate pe raza orașului Petrila, asigurând respectarea legislatiei în vigoare. Acest compartiment urmărește, în principal, organizarea raţională a activităţilor economice, cât și a activităților de transport local pe raza teritorial administrativa a orasului Petrila, coordonând şi controlând activitatea în aceste domenii. Oferă operatorilor economici interesaţi informaţii legate de autorizaţiile și avizele eliberate de Primăria orașului Petrila, prin intermediul compartimentului, şi procedurile ce sunt necesare a fi urmate in vederea obţinerii acestor autorizaţii sau avize. Îndrumă și sprijină operatorii economici, la solicitarea acestora, verbală sau scrisă, in vederea completării documentaţiilor ce urmează a fi depuse in susţinerea cererilor de eliberarea a autorizaţiilor sau avizelor. – Verifică documentaţiile depuse şi, acolo unde este cazul, verifică in teren conformitatea documentaţiilor depuse cu situaţiile de fapt; – Asigură lucrările specifice de secretariat atunci când cererile operatorilor economici sunt supuse analizării şi avizării de câtre comisiile numite de Primar, prin Dispoziţii; – Întocmește şi eliberează autorizaţiile şi avizele pentru care depun toate documentele necesare. Documente necesare eliberare Autorizatie de Functionare: Certificatul de Inregistrare; Certificatul Constatator pentru punctual de lucru, pentru care se solicita eliberarea autorizatiei; Actul constitutiv si incheierea judecatoreasca sau sentinta civila pentru actul constitutiv; Actul pentru spatiu (contractul de vanzare cumparare, contractul de inchiriere, etc.); Acceptul vecinilor limitrofi; Contractul cu utilitatile; Curs sanitar; Contract prestari servicii, incheiat cu serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta Petrila; Autorizatia de mediu; Cerere eliberare Autorizatie de Functionare, formular; Dosar; Chitanta eliberare Autorizatie de Functionare ( 86 lei + 38 lei ( comert cu amanuntul, productie, etc. si 412 lei + 38 lei pentru activitatea de baruri si servire a bauturilor). NOTĂ: Achitarea taxei autorizaţiei de funcţionare nu permite funcţionarea unităţii. 1.Taxă de eliberare şi vizare a autorizaţiei …………..…………86 lei 2.Taxă eliberare sau vizare Autorizatie de Functionare ( pentru activitatea de baruri restaurante si servirea de bauturi)……………………………………412 lei 5.Taxă formular …………………………………………………38 lei. DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNLOCUIRE AUTOVEHICUL: Transportatorul autorizat poate să îşi înlocuiască, la cerere, în mod justificat autovehiculul, pe perioada de valabilitate a autorizaţiei taxi deţinute, cu un alt autovehicul deţinut în aceleaşi condiţii, în următoarele cazuri: a) autovehiculul nu poate fi utilizat datorită uzurii fizice, morale, deteriorării, furtului sau nu mai corespunde normelor europene privind noxele; b) autovehiculul a fost casat; c) autovehiculul a fost înstrăinat; d) autovehiculul înlocuitor are vechimea mai mică şi obţine un punctaj superior din aplicarea criteriilor de departajare existente pe care le îndeplineşte. (2) Pe baza cererii de înlocuire, Primăria oraşului Petrila, prin compartimentul de specialitate, va elibera o nouă Autorizaţie Taxi, precum şi ecusoanele corespunzătoare. Autovehiculul înlocuitor trebuie să fie deţinut în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing de către transportatorul autorizat respectiv trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să îndeplinească cel puţin acelaşi punctaj ca autovehiculul înlocuit privind criteriile de departajare în cazul transportului de persoane în regim de taxi; b) să aibă vechimea de la data fabricaţiei cel mult egală cu vechimea autovehiculului înlocuit. Se consideră înlocuit autovehiculul pentru care se depune următoarea documentaţie: a) cererea transportatorului pentru înlocuirea Autorizaţiei Taxi; b) Autorizaţia Taxi emisă de Primăria oraşului Petrila, în original; c) Dovada motivului justificat pentru care se solicită înlocuirea autovehiculului (document emis de instituţia abilitată care atestă că autovehiculul înlocuit nu mai poate fi utilizat datorită uzurii fizice,morale deteriorării, furtului; documente emise de Registrul auto Român, pe numele transportatorului şi al autovehiculului în locuit şi care atestă că nu mai îndeplineşte normele europene privind noxele; documentul care atestă faptul că a fost predat la cimitirul de maşini; documente de înstrăinare, contract de vânzare cumpărare, factura fiscală, proces verbal de scoatere din evidenţa mijloacelor de transport, vizate de autorităţile competente; declaraţie pe propria răspundere că punctajul autovehiculului înlocuitor privind criteriile de departajare este mai mare ca cel al autovehiculului înlocuit); d) Proces-verbal de predare a memoriei fiscale ( în cazul în care numărul de înmatriculare al autovehiculului înlocuit nu se păstrează) şi declaraţia de instalare a aparatul de taxat electronic fiscal(fiscalizarea) sau raportul sumar MF emis de aparatul de taxat fiscal(în cazul în care numărul de înmatriculare rămâne nemodificat), de la dataînmatriculării autovehiculului până la data depunerii cererii; e) Copie de pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului înlocuitor, deţinut în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing(însoţit de acordul firmei de leasing necesar pentru desfăşurarea activităţii de taxi), inclusiv copie de pe anexa cu inspecţia tehnică periodică – ITP valabilă; f) Copie de pe cartea de identitate a autovehiculului care este utilizat ca taxi, din care să rezulte că proprietarul autovehiculului este şi deţinătorul legal al Autorizaţiei Tax; g) Copie de pe certificatul de agreare a autovehiculului respectiv, utilizat pentru transportul în regim de taxi, cu viza de valabilitate, emis de Registrul Auto Român. DOCUMENTE NECESARE PENTRU VIZAREA ANUALĂ A AUTORIZAŢIEI TAXI: Autorizaţia Taxi emisă de Primăria oraşului Petrila, în original pentru vizarea anuală, în primul trimestru al anulul pentru care se solicită vizarea; Certificatul de înmatriculare al autovehiculului taxi cu anexa Inspecţiei Tehnice Periodice ; Certificatul de Agreeare pentru autovehiculul taxi emis de Registrul Auto Român, cu viza valabilă; Răspunderea Civilă Auto pentru autovehiculul autorizat; Asigurarea persoane, a bunurilor acestora şi a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat; Buletinul de verificare metrologică a aparatului de taxat al autovehiculului; Contractul individual de muncă pentru conducătorii auto angajaţi, în cazul societăţilor comerciale; Adeverinţa de la Serviciul Taxe şi Impozite din care să rezulte că nu figurează cu debite faţă de bugetul local ; Atestat pregătire profesională pentru conducătorii auto; Actul de identitate al conducătorului auto; Toate docummentele se depun în fotocopie, însoţite de actele în original pentru conformitate. 1.Taxă de eliberare şi vizare a autorizaţiei taxi …………………119 lei 2.Taxă pentru înlocuirea autoturismului …………………………60 lei 3.Taxă pentru duplicatul după autorizaţia taxi …………………60 lei 4.Taxă pentru obţinerea cazierului profesional ……………………60 lei 5.Taxă formulare …………………………………………………60 lei 6. caietul contract de atribuire în gestiune delegată ……………….60 lei DOCUMENTE NECESARE ELIBERARE AUTORIZATIE TAXI : a) cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizatie de transport, stabilit de prezenta lege; b) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comertului ca transportator, respectiv persoana fizica autorizata, asociatie familiala autorizata sau persoana juridica, dupa caz; c) dovada indeplinirii conditiei de capacitate profesionala, respectiv: 1. copie de pe certificatul de competenta profesionala a persoanei desemnate, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 102/2006, cu modificarile ulterioare, pentru transportatorul persoana juridica sau asociatie familiala; 2. copie de pe atestatul profesional al taximetristului care este transportator persoana fizica autorizata; d) dovada indeplinirii conditiei de onorabilitate, respectiv: 1. cazierul judiciar al persoanei desemnate, din care sa rezulte ca aceasta: – nu a fost condamnata pentru infractiuni de natura comerciala; – nu a fost condamnata pentru infractiuni privind conditiile de plata si de angajare, perioadele de conducere si de odihna ale conducatorilor auto, siguranta rutiera, siguranta vehiculului rutier sau a persoanelor transportate, protectia mediului; – nu a fost condamnata pentru infractiuni de talharie, crima si viol; 2. avizul medico-psihologic care atesta ca persoana desemnata este apta pentru a ocupa o functie care concura la siguranta circulatiei, Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 102/2006, cu modificarile ulterioare. În cazul transportatorului autorizat, persoana fizica, avizul medico-psihologic valabil este cel emis pentru conducatorul auto, care va fi si persoana desemnata; 3. cazierul fiscal al transportatorului, daca acesta este operator economic; 4. să nu figureze cu create faţă de bugetul local sau bugetul de stat ; 5. declaratie pe propria raspundere privind perioadele in care transportatorul a mai executat servicii de transport in regim de taxi sau de transport in regim de inchiriere, dupa caz, cu mentionarea intervalelor cand a avut interdictii si motivul acestora; e) dovada indeplinirii capacitatii financiare, respectiv: 1. declaratie pe propria raspundere a transportatorului ca poate asigura spatiile necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor cu care va desfasura transportul in regim de taxi sau transportul in regim de inchiriere, spatii detinute in proprietate sau prin contract de inchiriere; 2. declaratie pe propria raspundere a transportatorului ca acesta detine sau are capacitatea financiara de a detine un numar de autovehicule, pe tipuri, in proprietate sau in temeiul contractelor de leasing, pe care le va utiliza in realizarea serviciului de transport. Copie carte de identiate ; Copie talon ; Copie e pe asigurare bagaje ; Copie carte identiate. Orice modificare a uneia sau mai multor conditii de acordare a autorizatiei de transport se va comunica prin declaratie pe propria raspundere a transportatorului autorizat, inaintata autoritatii de autorizare, in maximum 30 de zile de la data modificarilor respective. Criteriile de departajare vor fi punctate astfel : 1) vechimea autovehiculului de la data fabricatiei : pana la 1 an se acorda 5 puncte; de la 1 la 2 ani se acorda 4 puncte; de la 2 la 3 ani se acorda 3 puncte; de la 3 la 4 ani se acorda 2 puncte; de la 4 la 5 ani se acorda 1 puncte. 2) clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro : EURO 3 se acorda 1 puncte; EURO 4 se acorda 4 puncte. 3) vechimea in ani de cand transportatorul desfasoara autorizat activitatea de transport respectiva : peste 7 ani se acorda 10 puncte; intre 6 si 7 ani se acorda 9 puncte; intre 5 si 6 ani se acorda 8 puncte; intre 4 si 5 ani se acorda 7 puncte; intre 3 si 4 ani se acorda 6 puncte; intre 2 si 3 ani se acorda 5 puncte; g) intre 1 si 2 ani se acorda 4 puncte; h) sub 1 an dar nu mai putin de 6 luni 3 puncte. 4) gradul de protectie a pasagerului/pasagerilor, respectiv existenta airbagurilor pentru pasagerul din fata/pasagerii din spate : airbag pasageri fata se acorda 2 puncte; airbag pasageri fata+spate se acorda 3 puncte; 5) efortul investitional al transportatorului autorizat, definit de modul de detinere, in proprietate sau in temeiul unui contract de leasing : proprietate se acorda 5 puncte; contract leasing se acorda 2 puncte. Prezentarea doar a unei scrisori de garantiei referitoare la detinerea in viitor al unui autovehicul nu se puncteaza la acest criteriu de departajare. 6) dotari suplimentare ale autovehiculului : sistem de franare ABS se acorda 3 puncte; actionare electrica a geamurilor se acorda 1 punct; dispozitiv GPS de monitorizare se acorda 5 puncte; dispozitiv fix de inregistrare a precizarilor facute de clienti se acorda 5 puncte; perete despartitor intre concucatorul auto si pasageri se acorda 5 puncte; dispozitiv de plata prin intermediul unui dispozitiv bancar se acorda 5 puncte; platforma pentru accesul persoanelor cu handicap se acorda 5 puncte. 7) volumul portbagajului util : pana la 150 litri – 0 puncte; intre 151 – 250 litri – 0,5 puncte; intre 251 – 350 litri – 1 punct; intre 351 – 450 litri – 1,5 puncte; intre 451 – 550 litri – 2 puncte; peste 551 litri – 2,5 puncte; 8) echipare cu instalatie de climatizare : fara instalatie de aer conditionat – . 0 puncte; cu instalatie de aer conditionat – 3 puncte; cu climatronic – 4 puncte; cu dublu climatronic – 5 puncte. Elementele prevazute mai sus se certifica de R.A.R. prin intermediul certificatului de agreare. Calculul punctajului se face pana la data cand are loc departajarea. In caz de egalitate de puncte departajarea se efectueaza dupa vechimea autovehiculului de la data fabricatiei, respectiv după vechimea in ani de când transportatorul desfășoară autorizat activitatea de transport. FORMULARE: 1. CĂTRE, CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI PETRILA Subsemnatul (a) ______________________________________, cu domiciliul în oraşul Petrila, str.___________________,nr.____ bl.____, sc.____, ap.___ judeţul Hunedoara,legitimat cu B.I./C.I.seria___, nr. _______, CNP___________________, în calitate de __________________________, la ______ ___________________, cu sediul în Petrila, str.________________________, nr.___ bl.___, sc.___, ap.___, judeţul Hunedoara, cod poştal 335800, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr.______________________, cod fiscal ______________ în conformitate cu OUGR nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, Legea nr.49/2006 privind aprobarea OUG nr.195/2002, şi HCL nr. 165/2006, solicit prin prezenta eliberarea certificatului de înregistrare al vehiculului marca __________, modelul_________________, având capacitatea cilindrică de ______. Atest prin prezenta că vehicolul nu este reclamat ca fiind furat din ţară sau străinătate. Data ______________ Semnătura şi ştampila, __________________ 2. CĂTRE PRIMĂRIA ORAŞULUI PETRILA DOMNULE PRIMAR, Înregistrată la Registratura generală cu nr.____________ Subsemnatul(a) ________________________________, domiciliat(ă) în _________________, str. ______________________ nr.__,bl..___,ap.____, nr.telefon ______________, mobil _____________ identificat cu BI/CI seria____ nr.._____________, CNP_________________în calitate de ______________________ la ____________________________________, cu sediul în localitatea _________ str. __________________, nr._____________, cod poştal ___________, judeţul _________________, înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. __________________, cod fiscal _______________, solicit: eliberarea autorizaţiei de funcţionare vizarea anuală a autorizaţiei de funcţionare. Pentru activitatea de ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ desfăşurată în spaţiul din Petrila, str. ______________________, nr.____________ cu o suprafaţă de __________mp., având orarul de funcţionare: Luni – Vineri de la ________ la _________ Sâmbătă de la ________ la _________ Duminică de la ________la _________ şi un număr de angajaţi __________. Data _____________ Semnătura şi ştampila __________________ 3. CERERE PENTRU ACORDAREA AUTORIZATIEI DE TRANSPORT PRIMA AUTORIZARE conform Legii nr. 265/2007 Către PRIMĂRIA ORAŞULUI PETRILA COMPARTIMENT CORP CONTROL COMERCIAL ŞI AUTORIZARE TRANSPORT Subsemnatul ……………………………………………….. in calitate de ……………………… (persoana desemnata etc) la ………………………………. (denumirea persoanei juridice, asociatiei familiale etc.), cu sediul/domiciliul in tara…………..……..…, localitatea……..……………….., str………………………….., nr……, bl……., sc……, et….…, ap……, sectorul/judetul……………………., telefon……………………, fax…………………, avand CUI/CIF/etc. …………………..… cont……………………., deschis la Banca…….…………………, Sucursala………………..……., vă solicit acordarea autorizaţiei pentru ………………………………. (se mentioneaza serviciul de transport), şi anexez următoarele documente in copie: 1) copie de pe certificatul de inregistrare la registrul comertului ca transportator, respectiv persoana fizica autorizata, asociatie familiala autorizata sau persoana juridica, dupa caz; 2) dovada indeplinirii conditiei de capacitate profesionala, respectiv: – copie de pe certificatul de competenta profesionala a persoanei desemnate, definita in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2005, modificata si completatat de Legea nr. 102/2006, cu modificarile ulterioare, pentru transportatorul persoana juridica sau asociatie familiala (obtinut de la ARR); – copie de pe atestatul profesional al taximetristului care este transportator persoana fizica autorizata; 3) dovada indeplinirii conditiei de onorabilitate, respectiv: a. cazierul judiciar al persoanei desemnate, din care sa rezulte ca aceasta: – nu a fost condamnata pentru infractiuni de natura comerciala; – nu a fost condamnata pentru infractiuni privind conditiile de plata si de angajare, perioadele de conducere si de odihna ale conducatorilor auto, siguranta rutiera, siguranta vehiculului rutier sau a persoanelor transportate, protectia mediului; – nu a fost condamnata pentru infracŃiuni de talharie, crima si viol; b. avizul medico-psihologic care atesta ca persoana desemnata este apta pentru a ocupa o functie care concura la siguranta circulatiei, obtinut in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 102/2006, cu modificarile ulterioare. In cazul transportatorului autorizat, persoana fizica, avizul medico-psihologic valabil este cel emis pentru conducatorul auto, care va fi si persoana desemnata; c. cazierul fiscal al transportatorului, daca acesta este operator economic; 4) dovada indeplinirii capacitatii financiare, respectiv: – declaratie pe propria raspundere a transportatorului ca poate asigura spatiile necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor cu care va desfasura transportul in regim de taxi sau transportul in regim de inchiriere, spatii detinute in proprietate sau prin contract de inchiriere; – declaratie pe propria raspundere a transportatorului ca acesta detine sau are capacitatea financiara de a detine un numar de autovehicule, pe tipuri, in proprietate sau in temeiul contractelor de leasing, pe care le va utiliza in realizarea serviciului de transport. Data……………….. Numele si prenumele ……………………… Distribuie